ROMANIAN TIMES
In Memoriam
10
C2
Emil Creanga - nascut in 1948 la
8 Iulie, in satul Almajel (Oltenia)
Romania, decedat in 12 februarie
2013.
Casatorit cu Dina Lupas in 1975, in
20 mai. Au 4 copii: Flavia, Ioana,
Emilia, Laurentiu.
A trait in Romania pina in 1989,
dupa care a trecut fraudulos granita
si s-a stabilit in Portland, OR.
14 februarie 2013
Am primit extrem de greu vestea plecării premature la cele veșnice a
bunului meu prieten Emil Crangă.
L-am cunoscut cu mulți ani în urmă și m-am bucurat mult când Emil
a acceptat invitația de a scrie la Romanian Times și mulți ani a avut o
contribuție imensă la transmiterea mesajelor evanghelice.
Regret profund această tragică și neașteptată pierdere și pot spune,
fără îndoială, că Emil Creangă a fost unul dintre cei mai mari prieteni
ai românilor de pretutindeni, iar prin scrierile sale, a fost întotdeauna o
portavoce pentru creștini, dar și pentru interesele neamului românesc. Un
intelectual distins si un bun cunoscător al Sfintelor Scripturi s-a remarcat
prin a fi un bun împlinitor al adevărului biblic.
În aceste clipe de tristeţe şi grea suferinţă, transmit familiei îndurerate și
tuturor apropiaților, precumși celor care l-au apreciat, sincere condoleanțe,
rugându-L pe Bunul Dumnezeu să mângâie familia îndoliată.
După ce ne-a îmbogățit atâția ani prin scrierile sale și exemplul personal,
acum și-a terminat alergarea și s-a dus să îmbogățească cerul și să
primească acea cunună pe care i-a pregătit-o mântuitorul Isus.
Scumpă este înaintea Domnului, moartea celor iubiți de El.
Mircea Lubanovici
Deputat în Parlamentul României
Necrolog
(prima parte a vietii lui Emil Creanga)
Pentru noi care suntem aici astăzi la despărţirea de Emil, aceasta este doar un ‘’La
revedere’’ dacă sîntem însufleţiţi de aceeaşi credinţă şi speranţă cu a lui, iar pentru
Emil, plecarea lui dintre noi este ajungerea acasă sau - Marea Graduare -, întâlnirea
cu Domnul lui, cu Cel pe care L-a slujit cu neobosit devotement, pentru că, a fi absent
in acest trup înseamna a fi present cu Domnul care acolo unde L-a primit pe martirul
Ştefan, cu bucurie şi cu braţele deschise L-a primit şi pe Emil.
Emil a văzut lumina zilei în data de 8 Iulie 1948 in satul Almăjel, judeţul Mehedinţi din
părinţii Ioana si Gheorghe Creangă. După ce Emil a împlinit vîrsta de 3 ani, părinţii s-au
mutat in regiuneaAradului pentru a fi mai aproape de singurul frate pe care-l avea tatăl
nostru si care după război se căsătorise în acea regiune, iar Emil la insistenţele bunicilor
din partea tatălui unde era mama dusa noră, a rămas ca sa fie crescut de bunicii pentru
care era cea mai mare bucurie si mângâiere pentru că din 5 copii pe care-i avuseseră, 2
băieţi si 3 fete, mai rămăseseră doar cu băieţii caci fetele muriseră de mici.
Emil a continuat sa fie crescut de bunici până a împlinit 8 ani când a terminat clasa întâi
şi când s-au putut obseva la el începutul dezvoltării unor talente. De exemplu, in satul
in care a crescut, observând vara un copil care umbla odată încăţat doar la un picior iar
altădată complet desculţ a compus nişte versuri despre acel copil care spuneau
“Umbla
Ţichirel, prin sat pe la el, satul Almăjel, Cu un picior desculţ, râdeau oameni mulţi,
Într-unul cu o gheată, râdea lumea toată.’’
După ce a terminat clasa întâi, mama a trimis pe tata să-i aducă copilul, că ea nu mai
poate fără el.
Aşadar de la 8-11 ani a crescut împreuna cu noi, cu un frate de-al nostru Cornel care
este cu 6 ani mai mic si care este căsătorit şi înca locuieşte in acel sat – Bonţeşti – judeţul
Arad şi cu mine care sunt cu 8 ani mai mic.
La Bonţeşti, odată la “Adunare’’ când vorbea predicatorul despre Judecata viitoare şi
spunând că la judecată, Dumnezeu va despărţi pe cei buni de cei răi cum desparte un
pastor oile de capre si le va zice celor de la dreapta Lui: “Veniţi binecuvântaţii Tatălui
… iar celor de la stânga le va zice mergeţi blestemaţilor…’’ apoi întrebându-l pe Emil
ce vrea să fie, oaie sau capră, Emil i-a raspuns scurt: berbec.
Cu o alta ocazie întâlnindu-se cu nişte surori prin sat le-a propus o oră de rugăciune
pe stradă si le-a indemnat sa ingenuncheze şi să se roage si când a observant pe o sora
că îngenunchează doar cu un picior, a intrebat-o repede dacă unul dintre genunchi îl
păstreză pentru deavolul.
Din Bonţeşti dupa 3 ani ne-am mutat intr-un alt sat Honţişor unde părinţii au reuşit să
construiască o căsuţă modestă cu 2 camere si erau mulţumitori. Într-o zi tata l-a văzut
pe Emil că juca mingea cu alţi copii şi Emil a ştiut ce-l aşteaptă când vine acasă şi aşa
a şi fost şi ca să nu fie bătut prea tare a fugit sub pat si de acolo zicea “dă pe mine ca
merit.”
Când a început să meargă în clasa a cincea a mers la o altă şcoala în comuna Gurahonţ,
la mai puţin de o milă de satul Honţişor şi fiincă era mai strain printre copii, nu s-a
antrenat cu ei repede la joacă ci mai degrabă îi observa si aşternea pe hârtie in forma de
versuri ceea ce făceau ei. La câtva timp, tot când era in clasa a cincea diriginta clasei
lui s-a sinucis iar el in apreciere pentru ea, a compus o poezie pe care i-a recitat-o la
înmormântare.
La terminarea clasei a şaptea trebuia să dea examen de admitere la Liceul din Gurahonţ
care cu clasa lui îsi făcea debutul când la unul dintre examene Emil nu s-a prezentat.
Directorul liceului a oprit inceperea examenului pina vine Emil şi a trimis pe cineva
pâna la noi acasă dupa el.
După ce a început sa meargă la liceu setea de cunoaştere s-au manifestat tot mai mult in
viaţa lui astfel încât in fiecare noapte termina o carte de citit. Eu dormeam cu el in pat
şi-mi aduc aminte cum seara la culcare in loc să stingă lampa, o lua din cui, “o dădea
la mic” si o punea pe un scaun lânga pat si nu se culca până nu termina cartea de citit
iar diminaţa, obosit fiind nici nu avea timp să se spele ci se îmbrăca repede si fugea la
şcoală, şi mama când făcea patul îi găsea cartea sub perină. A citit atât de mult încât
încărunţise pâna la absolvirea liceului, ba mai mult de atât, se declarase şi ateu.
Pasiunea lui pentru cunoaştere l-a împins să studieze Filozofia şi a ales şi Istoria care
de-a dreptul l-a pasionat, cu toate ca părinţii l-au sfătuit plângind ca “nici filozofia nici
învăţământul nu sânt pentru un copil al lui Dumnezeu. Totusi, zicea mama, dacă te duci
mai departe la şcoală, să nu-mi rupi inima prin a nu merge la adunare ci acolo unde te
duci să cauti pe fraţi că asta e cea mai mare bucurie pe care mi-o poţi face. Aşa a plecat
la Cluj să dea examenul de admitere in Facultate si pentru că nu a reuşit cu bursa deplină
ci mai trebuia să platească 75 lei pe lună, şi-a scos dosarul şi a venit acasă. Atunci
părinţii l-au sfătuit să meargă la Oradea la o şcoală post liceală ca să devină impegat de
miscare la căile ferate, unde, pentru ca n-a avut interes a pierdut dosarul. Acum având
18 ani s-a dus în armată pentru 16 luni, până în februarie 1968.
După ce a fost “lăsat la vatră’’ adică eliberat din armată, i-a rugat pe părinţi să mai aibă
răbdare cu el până în vară şi să-i dea ‘’o coajă de pâine’’ să mănânce că după aceea nu
le va mai cere.
S-a pus şi a învăţat din februarie până în iunie când s-a dus din nou la Cluj la istorie-
filozofie de unde s-a intors spunând “vini, vidi, visi’’, adică am venit, am văzut, am
învins.
În timpul celor patru ani care au urmat, a fost supranumit de colegii lui “şoarecele
bibliotecii’’ pentru că era nelipsit din bibliotecă şi a inceput şi el însuşi să-şi facă
bibliotecă după posibilităţi cu “lucruri de valoare” cu care umplea geamantanul la
sfârşitul fiecărui semestru când venea acasă în vacanţă, cu pantofii toţi rupţi că-i ieşeau
degetele din ei, dar lustruiţi şi când pleca înapoi la şcoală tata de fiecare data îi dădea
pantofii lui de dumineca.
Tot în această perioadă Domnul i s-a făcut descoperit şi nu ezita niciodată când avea
prilejul să mearga la o întâlnire cu fraţii, fără să se uite prea mult la culoarea cuiva ci
mai mult la conţinut, şi unde a şi inceput să fie remarcat destul de repede şi incurajat în
lucrarea de învăţător.
Funeraliile vor avea loc la Lincon Memorial Park on Mt Scott.
Serviciile vor fi Vineri seara de la 7-9, si
serviciul de inmormantare va fi de la 12 la 3.
Intreaga Redactie a ziarului
Romanian Times re
g
reta
pierderea celui
care a fost
Emil CREANGA
- colaborator distins si apreciat. Cu adanca
compasiune,
transmitem intregii familii sincere condoleante.
Amintirea sa ramane vie in sufletele celor cu care a colaborat.
Emil Creangă la aniversarea numarului 150, impreuna cu Redactia Romanian Times
(continuare =n pagina 14
C3
)