ROMANIAN TIMES
Comentarii politice
9
O SUTĂ DE ZILE DE LAALEGERI
Obicei occidental, dupa castigarea alegerilor si instalarea unui nou Parlament si
guvern, opinia publica ofera o perioada de gratie noilor veniti care dupa prima suta de zile
sunt analizati de alegatori.
Aceasta este regula de convenienta, desigur, fiindca exceptiile care la romani se
potrivesc cu zicala “nu aduce anul cat aduce ceasul”, schimba intregul scenariu pentru
alegatorii care se trezesc din betia campaniilor electorale, inca nedumeriti cum au fost din
nou trasi pe sfoara.
Sforarii socialisti din PSD cu marionetele lor National-Liberale au pus-o de campanie
si de data aceasta cu un spectacol politic unde alegatorii care i-au votat au intrat invitati
gratis in marea sala de spectacol electoral, nestiind ca la iesire li se vor goli buzunarele cu
noi taxe si impozite.
Evident spectacolul nu era complet fara existenta celor doua paiate nationale un “carlan
plagiator” lascenapesedeilor si un“adormit chiulangiu”dinparlament, darnational liberal
spune el, aspirand sau mai bine zis “transpirand” sa devina Presedintele Romaniei.
Dar,
in acelasi timp la capitolul aritmetica, alegatorul nostru este cu siguranta cel mai
tare din Evropa cand sta pe ganduri la el in casa si se gandeste cum sa adune si sa scada
deci dupa buget.
Se intraba permanent alegatorul nostru, sa plateasca mai intai lumina, gazele,
medicamentele sau mancarea. Tot onor alegatorul cand se plimba printre tarabele super
marketului din aritmetica trece direct la algebra cu ecuatii complexe cu atatea necunoscute
incat nici nu mai stie ce sa cumpere cu acelasi leu invartit in mana de sute de ori.
Dar oare cine este acest alegator ?
Orice politician stie ca alegatorii sunt impartiti pe ideologii, categorii de interese
sociale, pensionari spre exemplu, varste, educatie, etnie. Da, nu protestati stiti ca se poarta
si etnia politica la care adaugam starea financiara, cinstiti si hoti, dar si nenumarati naivi.
Mai ales naive care dupa cum stiti in multimea lor ne ingroapa in prostie.
Eterna resemnare specifica fiecarei runde de alegeri cu rezultate ne dorite de unii
sau mai ales inselatoare pentru altii se asterne peste mintea alegatorului intervievat de
canalele de televiziuni care cu “mintea romanului de la urma” se descarca si plin de curaj
spune: “ ne-au mintit maica! Toti E la fel !”
Remarcati am lasat la urma orientarea ideologica. Oare se mai indoieste
cineva ca cei mai calificati alegatori, cei ce inteleg conflictul dintre marxismul socialist
si economia de piata deveniti minoritari sunt ingropati intr-o masa de interese minore,
personale ale pretinsei majoritati? Acestia sunt cei mai marginalizati cetateni, singurii
care pot aduce lumina in intunecatele hrube ale politicii dambovitene dar care traiesc fara
glas fiind ignorati metodic, fiind sufocati de marea masa a ignorantilor dar si de pretinsa
presa libera, dar pe bani.
Deci, fara sa mai asteptam suta de zile putem spune ca acum cand promisiunea
electorala de a salva mii de locuri de munca la Oltchim s-a dus pe apele tulburi ale
Dambovitei o data cu intrarea in insolventa, cand noi impozite si fara sa ezit le spun
biruri pe salata, castraveti, branza si ouale aduse la piata de tarani din putinul muncii lor,
acum cand la orizont se aduna norii unor noi imprumuturi pentru platile de zi cu zi ale
guvernului, ne intrebam si pe buna dreptate:
Dar alegerile cand vin din nou ?!
Daca ne luam dupa unii care in totala lor naivitate inca striga Jos Basescu, daca
ne luam dupa altii care in propia lor minte iluzorie asteapta modificarea constitutiei cu un
parlament redus la 300 de membri si alegeri comune prezidentiale si parlamentare in 2015
ne pierdem timpul.
Clar onor deputatii si senatorii s-au ales si unii pe bani grei, pana in 2016. Nu sunt nebuni
sa-si aplice o noua constitutie care zic ei este in facere si sa se autoconcedieze.
Dar a ramas Basescu eternal tinta a marxistilor din PSD si iata ca nici nu au
trecut 100 de zile de la instalarea noului parlament si protagonistii scandalului national
sau incaierat pe candidatura la presedentie fiindca evident, Crin Antonescu va fi aruncat
dupa traditiamarxista “ca o pila uzata “ fiind trimis lamunca de jos, loc pe care il merita cu
prisosinta de altfel. Poate acum invata ca prostia costa si ca mana data necuratului ramane
murdara in veci.
Se spune ca schimbarea domnilor ramane bucuria nebunilor. La noi schimbarea
adusa de alegerile din 9 noiembrie 2012 ramane tristetea de patru ani la care alegatorii
orbiti de masina de propaganda marxista a PSD raman condamnati fara drept de recurs.
Dar, iata ca refacutul, stat de drept, Romania a intrat in a doua generatie post 89.
Da cei ce au fost la varsta de 20 de ani in 90, sunt acum trecuti de 40 si teoretic cel putin,
sunt in pozitie sa preia puterea din mana celor care vrand ne vrand intra in retragere. Lor li
se alatura a treia forta in crestere cei ce sunt intre 20 si patruzeci de ani.
Acum vom vedea ce am sadit in ultimii 23 de ani. Vor vota si ei tot cu burta? Vor
veni si ei tot la jaf? Vor fi la fel ca cei pe care-i urmeaza sau vom avea in sfarsit o generatie
satula de minciuna, o suita de generatii de romani carora le pasa de propria tara?
Si de ce sa nu ne intrebam. Cand va fi Romania tara de reintoarcere a pribegilor
plecati in bejenie pentru o bucata de mamaliga pe care oricum o’mpart din speranta
reintoarcerii cu cei ramasi acasa ?
Vasile Bouleanu, Chicago, IL.
Comentator politic independent
http://groups.yahoo.com/group/Free_Press_Romania/
(continuare din pagina 6)
PUTERNICA FRAGILITATE
Christos. Poate vorbi si actiona imatur spiritual dar fratele meu/tau nu
trebuie sa fie niciodata dusmanul meu/tau.
In pasajul din Efeseni cap 6 - cunoscut si des citat in contexte despre
confruntarea spirituala - se mentioneaza ca noi n-avem de luptat impotriva
carnii si sangelui ci impotriva “capeteniilor spirituale ce apartin de cel rau,
ale duhurilor rautatii”. Noi deseori (re)actionam impotriva unor crestini ca
si cum ne-am lupta fizic impotriva carnii si sangelui.
Acum aceste observatii nu vor a sugera deloc impresia/ideea ca noi NU
ar trebui sa avem opinii contrare si ca niciodata nu ar trebui sa dezagreem
asupra unor puncte. “Nu trebuie sa existe nicicand vre-o discutie pentru
a nu ne dusmani” – exprima o intelegere gresita, falsa. Concluzia la ceea
ce vreau sa evidentiez este aceea ca in mijlocul diferentelor noi trebuie sa
cautam unitatea pentru a creste impreuna.
Armonizarea diferentelor creeaza premizele unei faze, a unor
forme de crestere spirituala unice. A cauta unitatea dincolo de diferente
reprezinta o marturie mult mai puternica pentru cei din jur decat a agreea
doar de dragul unitatii.
In Scrierea catre Efeseni apostolul prezinta o alta treapta a
maturitatii crestine ce vine prin abilitatea de a spune adevarul in dragoste.
Unii dintre noi spunem opinii adevarate dar intr-o maniera lipsita de
dragoste iar altii vorbim doar despre dragoste ignorand adevarul. Ambele
extreme sunt daunatoare pentru unitate.
Cum pot beneficia de rezultate aplicand recomandarea apostolica
de a spune adevarul in dragoste?
• In primul rand asigura-te ca ceea ce spui este adevarat. Vorbeste
despre evidente si nu doar pareri sau o interpretare confortabila(deprinsa de
la altii si nu gandita personal) a unei realitati. Verifica cat de clar este acest
adevar pe care vrei sa-l mentionezi pentru ca altfel esti doar o unealta de
destabilizare si dezinformare.
•In al doilea rand verfica timpul cand sa exprimi acest adevar; vezi
sa nu vorbesti atunci cand ar fi bine sa taci si invers - sa nu taci atunci cand
ar fi bine sa vorbesti. Uneori spunem lucruri adevarate dar unei persoane
gresite. Daca am o problema cu cineva spune-i acelei persoane mai intai,
comunica cu persoana in cauza. Daca nu, lucrurile se pot agrava intr-o
maniera artificiala doar pentru ca am spus la un timp gresit si unei persoane
necorespunzatoare.
•In al treilea rand exprima intr-o maniera corespunzatoare care
degaja preocupare, pretuire, dragoste. Cand vorbesti in dragoste nu te aperi
pe tine, nu te evidentiezi doar pe tine. Vorbeste in dragoste pentru a sustine,
a cladi o relatie cu o persoana ce este diferita de tine.
In comunitatile in care se dezvolta aceste realatii este necesar
intotdeuna a exista o preocupare pentru mentinerea acestui climat ce nu
creaza uniformitate ci evidentiaza daruri diferite oferite de Duhul lui
Dumnezeu pentru maturizarea credinciosilor si exprimare unei marturii
bune despre Dumnezeu.
Emanuel C. Pavel
Pastor, Agape Christian Church – Vancouver, BC
www.blog.punctul.com